O poveste care începe la Cluj sub ochii noștri.
Sincer să vă spun, nu m-am gândit niciodată că avea să se întâmple atât de curând. Când am terminat facultatea de sport la UNEFS București, am plecat cu gândul să joc baseball în străinătate, ca apoi într-o zi să mă reîntorc în țara mea să fiu antrenor, strict pe ce m-am specializat. Eu mă gândeam că o să se întâmple asta pe la 40 de ani când mi se va termina cariera de sportiv.
Am jucat baseball la un nivel înalt în Europa, chiar și pentru echipa Europei în turneul de tinere talente din Taiwan în 2016 devenind și cel mai bun aruncător al echipei mele la acel turneu, iar pe lângă asta obținând și premiul MVP în meciul aruncat cu Coreea de Sud. Nu spun lucrurile acestea ca să mă laud, ci dimpotrivă, le spun pentru a înțelege complexitatea lor. În perioada aia veneam după o accidentare la umăr(dizlocare umăr stâng). Antrenorul naționalei atunci era Andrea D’Auria și în același timp managerul echipei Europei și mă văzuse cum aruncam chiar înainte să îmi dizloc umărul. Mi-a spus că dacă mă refac în 2 luni, mă va lua cu echipa în Taiwan. M-am refăcut, însă nu 100%. Umărul meu încă era slăbit, dar puteam arunca și i-am spus: “I’m good to go” chiar dacă nu eram 100% gata. Nu i-am spus o minciună, ci i-am spus o dorință. Dacă chiar nu puteam arunca, cu siguranță trebuia să spun pass.
Deși provin dintr-o țară în care baseball-ul este invitat pe ușa din spate, m-am luptat mereu pentru țara mea și pentru a face ca acest sport să se dezvolte. Nu avem absolut niciun teren specific. Știți ce greu este să se antreneze un sportiv pe câmpuri, pe lângă lacuri, pe oriunde apucă, dar nu pe un teren specific și mai apoi să meargă pe un teren original, cu alte forme, să arunce din alte unghiuri și apoi să arunce și bine? Nici nu mai spun că nu mai aruncasem în viața mea pe nocturnă. Totul a fost așa de neobișnuit.
Niciodată nu mă întreb, cum de iubesc acest sport.. asta mă întreabă toți prietenii. Nu știu ce să le răspund, eu doar iubesc baseball-ul. Sunt nebun după el, mă trezesc la 3 dimineața să mă uit la meciuri. Tot timpul vorbesc despre el. Am o pasiune interioară inexplicabilă despre acest sport care curge ca un râu dinlăuntrul meu.
Ei bine v-am povestit puțin despre mine. Acum vreau să vă povestesc puțin despre un prieten de al meu. Câteodată mă întreb, cum de putem avea aceleași pasiuni. El e mereu acolo pe canapea și mă așteaptă dimineața să ne uităm împreună la meci, merge cu mine în fiecare călătorie, nu a omis niciodată un meci de al meu, de fiecare dată am jucat în aceeași echipă și niciodată nu m-a lăsat la greu. Îl cheamă Dumnezeu.
Ar fi trebuit acum 4 ani să semnez un contract în State la un colegiu, mi se oferea o bursă și mergeam să joc baseball la un nivel foarte bun. Eram la un moment foarte înalt în cariera mea și era practic visul copilăriei mele să ajung acolo. Dar știți ce? Era o decizie importantă totuși și nu am vrut să o iau pe repede, am vrut să mă consult și cu cine puteam mai bine decât cu prietenul meu cel mai bun care mă știe de o viață?
Știți ce mi-a spus? Mi-a spus exact ceea ce nu voiam să aud.
Dumnezeu: Edi, aș vrea ca tu să rămâi în România.
În momentele alea am crezut că își bate joc de mine. Cum e posibil? Cel care mă știe de o viață să nu fie de acord cu asta? Știa că era dorința inimii mele să joc în America…era practic viața mea.. practicasem acest sport de peste 16 ani, dar știți ce? Mi-am luat inima în dinți, deși nu știam ce o să fac clar și l-am ascultat.
De atunci viața mea s-a schimbat enorm și prietenul meu a continuat mereu să mă susțină… era și culmea.. El îmi spune ce să fac și să nu mă sprijinească?
Acum un an și jumătate, în primăvara lui 2021 mi-a spus să mă mut. Nu știam exact unde ar vrea, dar până la urmă am ales în Cluj-Napoca.
Mi-am luat toate bagajele, tot ce aveam și m-am pregătit de plecare. Părinții mei dragi, nu m-au mai înțeles în decizia mea, dar m-au susținut și ei cu drag pentru că au avut încredere în prietenul meu de asemenea. Am plecat spre Cluj în ultimul meu drum de la Botoșani ce avea să finalizeze mutarea. Eram necăjit într-un fel. El stătea în dreapta mea și îi spuneam că nu știam sigur dacă chiar e decizia corectă și mi-a spus să mă uit pe cer. În timp ce conduceam, drumul nostru a fost plin de curcubee. Asta mi-a dat speranță și toată inima mea a fost plină de liniște și siguranță prin niște simple cuvinte: Eu voi fi cu tine!
Știți ce s-a întâmplat de atunci? Eu și cu prietenul meu am făcut o echipă de baseball. Avem acum 3 grupe de copii de la 4 la 13 ani și una de seniori.
Mai știți că la început v-am spus că îmi doream să fiu cam pe la 40 de ani antrenor? Acum am 28 și sunt atât de împlinit sufletește știind că am cel mai tare job de pe planeta asta.
Între timp echipa de seniori s-a format din foști jucători de baseball din diferite orașe, stabiliți la Cluj, chiar și din zona Moldovei și Republicii Moldovei, dar și din câțiva care au jucat acum câțiva ani și i-am ajutat să se dezvolte. Obiectivul pe care l-am avut anul acesta la seniori a fost să câștigăm împotriva oricărei echipe din campionat. La ultimul turneu din 4 meciuri, am câștigat 3. La anul obiectivul nostru este să câștigăm deja campionatul.
Aceasta este prima victorie din istoria clubului pe care am avut-o alături de băieți. Video (apasă)
În continuare voi încerca să construiesc alături de prietenul meu un teren de baseball și poate mai mult decât atât. El este foarte surprinzător, de multe ori chiar nu știu la ce să mă mai aștept, dar eu o să îl ascult cu drag. Îmi doresc ca prin experiența pe care am acumulat-o să o ofer tinerelor generații.
Aceasta este povestea și așa a luat naștere Eagles Cluj.
Cu bucurie, Eduard Pîrvu și Dumnezeu.
Photo Credit: https://www.facebook.com/IMPhoto.ro
